Potrivit rezultatelor studiului, efectul a durat până la 50 de minute după ce stimularea electrică a fost oprită. Însă sunt necesare studii mai aprofundate pentru a descoperi dacă această metodă ar putea fi aplicată și în cazul persoanelor care suferă de Alzheimer.
Memoria pe termenul scurt este cea care se ocupă cu păstrarea temporară a informațiilor și a fost descrisă drept locul unde mintea „schițează” informația. Ea este folosită în activități precum scrierea unui număr de telefon pe măsură ce cineva ți-l dictează, rezolvarea de probleme, calcule matematice și luarea de decizii.
Potrivit publicației BBC, studiul a fost publicat în revista Nature și a implicat participarea a 42 de persoane de 20 de ani și 42 cu vârsta cuprinsă între 60 și 70 de ani.
Ei au fost supuși unui joc care implica observarea diferențelor dintre două imagini care le-au fost arătate consecutiv, nu simultan.
Tinerii adulți au fost mai rapizi și au dovedit acuratețe fără nevoia unei stimulări cerebrale, dar rezultatelor adulților în vârstă s-au îmbunătățit atunci când au fost stimulați electric.
Memoria pe termen scurt se degradează odată cu înaintarea în vârstă.
Doctorul Reinhart, care s-a ocupat de studiu, a declarat că: „Putem contribui la recăpătarea funcțiilor superioare ale memoriei pe termen scurt în cazul persoanelor în vârstă. Este un lucru foarte important deoarece, la nivel global, populația îmbătrânește rapid iar persoanele în vârstă se confruntă cu multe activități care implică memoria pe termen scurt.”
Cercetătorii s-au concentrat pe stimularea electrică a două regiuni importante ale creierului care controlează memoria pe termen scurt: lobul temporal și cel prefrontal.
Foto: Pixabay